George Mihăiţă - adolescentul întârziat

Premiera cinematografică românească a lunii a fost, cu siguranţă, filmul “Undeva la Palilula”, debutul în calitate de cineast al cunoscutului regizor de teatru Silviu Purcărete. Peliculă controversată, “Undeva la Palilula” ţine în continuare capul de afiş al polemicilor culturale. Regizorul debutant în film întâmpină o contestare la care probabil nu s-ar fi aşteptat, pentru că nu s-a izbit de ea niciodată în teatru. Succesul neîntrerupt te face extrem de orgolios, iar Purcărete se află acum, pentru prima oară, pe “nisipurile mişcătoare” ale receptării dintr-un domeniu care i-a fost străin. Orice s-ar putea spune despre film (a fost denumit “hiperbula Palilula” sau “necropolă kitsch”), “Undeva la Palilula” oferă prilejul câtorva remarcabile creaţii actoriceşti, pentru interpreţi de referinţă ai noştri.

Dintre acestea, se detaşează partitura lui George Mihăiţă, intepret al administratorului Ilie Tudorin “Beauşiţuicăbeauşivin”. Cea mai bună interpretare din “Palilula” şi cea mai bună a lui Mihăiţă de mulţi ani, rolul face un arc peste timp cu cel din “Reconstituirea” (1969), capodopera lui Lucian Pintilie, în care tânărul, la acea vreme, George Mihăiţă îi da viaţă sărmnaului Vuică, victimă – în cele din urmă la propriu – a obtuzităţii autorităţilor comuniste. Actorul George Mihăiţă a acceptat să ne introducă în culisele rolului pe care l-a jucat la Purcărete, precum şi să-şi amintească despre filmarea – acum peste 40 de ani – alături de nume astăzi legendare: Emil Botta şi George Constantin.

Care ar fi povestea rolului din “Undeva la Palilula” şi cât de important este el în acest moment al carierei dumneavoastră? Aţi fost prima opţiune a regizorului?

George Mihăiţă: Am dat probe pentru rol, ca orice alt actor. Am simţit încă de la citirea scenariului că pot să-l fac foarte bine, i-am şi spus lui Silviu (Purcărete – n.n.) după ce m-a anunţat că l-am luat. Rolul nu este uşor, dar atunci când îl ai pe Purcărete lângă tine, un regizor de talia lui, îţi este chiar uşor. Unoeri îmi dădea şi tonuri ale personajului şi încet-încet mi l-am însuşit. Dar încă din scriitură mi-am dat seama că va ieşi ceva deosebit. Rolul acesta îl pun, evident, alături de cel din “Reconstituirea”, al lui Vuică. Eugenia Vodă, care a văzut filmul şi căreia i-a plăcut filmul, a spus că rolul meu din “Palilula”, Ilie Tudorin, este “Vuică ajuns în iad”.

Cât a durat până v-aţi însuşit personajul, până v-aţi identificat cu el?

Încă de la citire, mi-am dat seama că pot fi personajul respectiv. Pe urmă, a durat să-mi las barbă. Apropo, e foarte bine filmat, parcă pe anumite replici trebuia un anumit unghi de filmare, sunt exact planurile care trebuiau. Mi-am dat seama că replica mea câteodată cădea mai bine primplan, când era cazul, iar altădată pe grosplan, pe plan depărtat.

Aveaţi o relaţie prelungită cu regizorul, când v-aţi apucat de film?

Mai lucrasem cu Silviu doar în “Femeia care şi-a pierdut jartierele”, spectacol de teatru, după Labiche, alături de Horaţiu Mălăele, dar orice actor şi-ar dori să lucreze cu Silviu Purcărete. Aceasta pentru că, la un regizor ca Silviu Purcărete, poţi face performanţă. Iniţial, eram cam rolul numărul patru, dar Silviu a dezvoltat rolul.

Pentru un regizor care a lucrat numai teatru, credeţi că a avut înnăscut acest simţ al cinemaului, la care vă referiţi?

Da, îl are înnăscut. El cochetează foarte mult cu artele plastice, am impresia că a şi studiat. S-a jucat mult anterior cu aparatul de filmat, îmi povesteau actorii de la Craiova cum îi filma, în turnee sau excursii. Deci, el cocheta, într-un fel, cu aparatul de filmat, dar, pe de altă parte, toate operele lui teatrale au imagini cinematografice, astfel sunt construite scenele. Am acum o bucurie pe care n-am avut-o niciodată, pentru că la “Reconstituirea” aveam o inconştienţă a vârstei... Ţin minte că îi spuneam lui Pintilie: bine, terminăm filmul ăsta, dar după aia vreau şi eu un rol mai mare, mai adevărat. Nu mi-am dat seama ce film mare va fi.

Dar la “Palilula”, am citit un scenariu fabulos, cum n-am mai întălnit, şi am zis: Doamne, ca orice actor care zice Doamne, să joc în filmul ăsta! Am pus în acest film toată experienţa mea în cinematografie, am căutat să fiu reţinut, să păstrez o anume linie a personajului. Din reacţiile celor care l-au văzut, într-adevăr e un rol pe care nu-l poţi uita uşor.

Aş putea numi şansă, pentru că probabil dacă Silviu nu lucra cu mine la “Femeia care şi-a pierdut jartierele” nu mă cunoştea. Am înţeles că a mers şi mai departe, a cerut casete video ca să mă vadă, pentru că el fiind plecat atâta timp din ţară nu ştia evoluţia mea ca actor. Complimentul cel mai mare a venit de la Silviu Purcărete atunci când, la post-sincron, la un moment dat – eu ştiind că sunt al patrulea persoanj, cum eram şi pe lista de filmare –, aşa, pe sub mustaţă, a zis: ai trecut pe primul loc. Pentru mine asta a fost o imensă bucurie, pe care n-am mai avut-o niciodată.

Credeţi că spaţiul pe care-l construieşte Purcărete acolo este semnificativ pentru spaţiul românesc?

Păi da, Palilula era cam România, şi este în continuare. Filmul este plin de simboluri. Îmi pare rău că unul ca Tudor Cristian Popescu nu le-a înţeles. Dar, pentru faptul că lui Mălăele, lui Alexandru Dabija, Eugeniei Vodă, Ilenei Margaretei Nistor şi multora altora, le-a plăcut foarte mult filmul, îl iert pe Popescu.

Dintre regizorii cu care aţi lucrat, pe film sau pe teatru, care v-a lăsat impresia cea mai puternică?

Păi, mi-au făcut o impresie puternică Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Alexandru Tocilescu, Horaţiu Mălăele, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija. Am avut şansa să lucrez cu toţi. Fiecare are particularitatea lui, evident, dar toţi sunt regizori importanţi, de la care ai ce învăţa. Cu toţi aceştia poţi face creaţii actoriceşti.



Revenind la turnajul cu “Palilula”, ce vă amintiţi cel mai intens?
Am lucrat la minus 20 de grade, în hala de la Republica. Dar o dată intraţi în magia lui Purcărete, totul devine ca şi o anestezie. În rest, au părut normale filmările. Este un film despre care mi-e şi greu să vorbesc, te rog să mă crezi. L-am făcut, l-am trăit... N-aş spune că l-am jucat, l-am trăit. Aici a fost şi mica mea performanţă, că am trăit rolul respectiv. Trăiam acolo, uneori vorbeam ca Ilie Tudorin, eram personajul care umbla prin hala aceea...

Cum v-aţi înţeles cu Aron Dimeny, interpretul personajului principal, şi cu restul distribuţiei?

Bine, sunt băieţi extraordinari, şi e o generaţie în care eu cred şi merg cu ei mai departe. M-am înţeles minunat, eram teribil de relaxaţi; glume foarte multe, dar şi seriozitate la filmări. Era o scenă în care au anesteziat măgarul ca să pară beat. Când l-au adus pe o pătură afară, eu trebuia să stau jos. El s-a pus pe-o parte, s-a ridicat, s-a pus pe partea cealaltă şi era să se pună peste mine! Şi-atunci eu m-am ridicat în picioare, şi culmea e că atunci a ieşit el din anestezie! Beţia măgarului...

Întorcându-ne la turnarea filmului “Reconstituirea”, ce vă mai amintiţi de-atunci important?

Îmi amintesc că, în prima zi de filmare, era replica “De ce-ai dat, mă, de ce-ai dat?”, şi pe urmă Găitan îmi dădea un pumn şi veneam peste cap la vale, pe spate. Şi s-a voalat filmul, apăreau dungi albe. Şi-atunci Pintilie a folosit acea zi de filmare pe generic, după cum probabil ştiţi. Ce să vă spun? Sunt două mari bucurii, dacă numai rolurile astea le făceam, eram fericit că am făcut meseria asta.

Despre Emil Botta şi despre George Constantin ce ne puteţi spune?

Ne-au primit, pe mine şi pe Vladimir Găitan, ca pe nişte copii ai lor. Se purtau cu noi de parcă ne cunoşteau de-o viaţă. Emil Botta ne recita din poeziile lui, ne-a invitat, pe mine şi pe Găitan, acasă la el. George era tot timpul pus pe şotii... Atmosferă relaxată, ca şi la “Palilula”. Dacă, după 40 de ani, s-a făcut clasamentul acela, al criticilor de film, şi “Reconstituirea” a ieşit pe primul loc... Păi, să joci într-un astfel de film...

Aţi mai putea spune ceva pe care nu l-aţi spus despre “Reconstituirea”?

Da. Michelangelo Antonioni, marele regizor italian, a trimis o scrisoare la Ministerul Culturii, prin anii ’70, în care mă voia, pe mine şi pe Găitan, pentru un film. Cred că văzuse “Reconstituirea” şi îi plăcuse. Dar scrisoarea ne-au arătat-o după 10 ani, cei de la Minister!

Dintre regizorii tineri, vă place cineva în mod desoebit? Şi eventual să vă doriţi să lucraţi cu el?

Cristi Puiu îmi place. Apoi Porumboiu, Mungiu, Radu Muntean... Cu oricare din ei mi-aş dori să lucrez dacă este un scenariu bun şi dacă există un personaj de vârsta mea, ca să spun aşa. I-aş ruga însă întâi să vină să mă vadă la teatru. E foarte bine că vin din urmă, e foarte-foarte bine. E pentru prima oară când un grup compact de regizori devine vizibil. Nu pot decât să-i admir. Pe teatru am lucrat cu regizori tineri, pe film nu. Eu sunt legat de cei tineri, pentru că, admirând fenomenul adolescentin prin tot ce-am făcut – revista “Salut”, Ziua Adolescentului etc. –, acei adolescenţi pe care acum 15 ani i-am cultivat au devenit poate un Cristi Puiu, un Mungiu... Am o bucurie a mea. Apoi, eu am aici, la Teatrul de Comedie, proiectul “Comedia ţine la TINEri”. 20 de regizori tineri au pus până acum câte-o piesă la Teatrul de Comedie, cu actori tineri, cu scenografi tineri...

Prin toate lucrurile acestea pe care le-aţi făcut, în ultimii 20 de ani, aţi încercat să vă păstraţi şi dvs. o tinereţe interioară?

Păi eu cred că m-am născut cu asta... Prima cronică la “Reconstituirea” – o ţin minte şi-acuma, a Ecaterinei Oproiu – spunea: “George Mihăiţă, un tânăr cu adolescenţa întârziată”. N-am rămas tânăr, dar am rămas cu adolescenţa întârziată. Ca dovadă că, iată, am reuşit să studiez, într-un fel, fenomenul adolescentin prin ceea ce am făcut, să mă apropii şi să “respir”, de multe ori, ca un adolescent.

DA sau NU:

1 Pintilie sau Ciulei: Amândoi (Nu pot să aleg, am lucrat cu amândoi)
2 Fellini sau Antonioni: Antonioni (din motivul pe care l-am arătat în interviu)
3 Tarkovski sau Paradjanov: Tarkovski (am văzut mai mult Tarkovski)
4 Nouvelle vague-ul francez sau „tinerii furioşi” englezi: furioşii
5 Mălăele sau Purcărete: Mălărete
6 Zbigniew Cybulski sau James Dean: Cybulski
7 Teatrul sau filmul: Teatrul
8 Pepsi-Cola sau Coca-Cola: Johnny Walker
9 Ibsen sau Strindberg: Ibsen
10 1 Martie sau 8 Martie: 8 Martie

CV

Numele: George Mihăiţă
Profesia: actor
Data şi locul naşterii: 23 septembrie 1948, Moreni, jud. Dâmboviţa
Studiile şi cariera: A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1971, clasa profesorului universitar Sanda Manu.
Zeci de roluri în piese de teatru la Teatrul de Comedie, Teatrul L.S. Bulandra, Teatrul Naţional I.L. Caragiale etc., în film („Reconstituirea”, regizat de Lucian Pintilie, fiind un film de referinţă al cinematografiei româneşti), apariţii TV, în piese de teatru, seriale sau emisiuni de divertisment. Director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, din 2002.

Deţinător a numeroase premii pentru activitatea teatrală şi cinematografică.
Spicuim din rolurile cinematografice: Haralambie Harpalete în seria „Brigada Diverse”, şoricelul Aurică în „Veronica” şi „Veronica se întoarce”, mirele în „Ilustrate cu flori de câmp”, Ţigănosul în „Filip cel bun”, sergentul Peneş Curcanul în „Pentru patrie”.

În prezent, poate fi văzut pe scena Teatrului de Comedie în şase spectacole: „O scrisoare pierdută” (Agamiţă Dandanache), regia Alexandru Dabija, „Casa Zoikăi” de M. Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu, „Revizorul” (primarul), regia Horaţiu Mălăele, „Clinica” şi „Poker” (regia Alexandru Tocilescu), ambele de Adrian Lustig, “Femeia care şi-a pierdut jartierele” (de Eugène Labiche), regia Silviu Purcărete (acesta la Sala Romexpo).

Locuieşte în: Bucureşti
Starea civilă: divorţat, trei copii din două căsătorii

Articol apărut în Adevărul