Nora Iuga și vârstele erotismului

Pentru Nora Iuga, sentimentul disecat şi în cărţile Sexagenara şi tânărul sau Lebăda cu două intrări, iubirea, este izvor inspiraţie literară. ,,Orice iubire neîmplinită, spune ea, se transformă într-un roman”.

Ce înseamnă erotismul pentru dvs., la  peste 75 de ani? Cum au apărut ridurile pe obrajii unei fetiţe? 
E vorba de un erotism de o altă factură decât erotismul unei femei de 30 de ani, care fiinţează mai puţin la epidermă şi mai mult în interior. Un erotism care îţi cuprinde toată fiinţa. Am avut o bursă în Germania în 2003. Am cunoscut acolo un poet din Belarus, apropiat de vârsta mea. Iubeam amândoi natura la nebunie. Am îmbrăţişat, în plimbările noastre, mestecenii dintr-o pădure din apropiere, ne-am jucat de-a partizanii, ne-am povestit copilăria. Îmi vorbea ruseşte, eu îi vorbeam româneşte. Doi prieteni buni, de joacă. El mi-a dat înapoi copilăria. A fost o revelaţie. Fetiţa cu o mie de riduri sunt chiar eu. 

Vă păstraţi stilul suprarealist din Lebăda cu două intrări?

Cartea e un amestec de notaţii, cu părţi eseistice, de revoltă socială, consideraţii politice, toate recreate în limbajul poeziei, în metaforă, în vers. Stilul este marcat foarte tare de suprarealism. Am urmărit un fir care se înscrie într-o unitate de timp şi spaţiu. Fetiţa... este structurată pe capitole, cu texte scurte, strofe numerotate, care nu au titluri. Spre deosebire de Lebăda cu două intrări, în această carte există semne de punctuaţie. 

Orice iubire neîmplinită a dvs. se transformă într-un roman?

Goethe spunea că, dacă vrei să scapi de o iubire, scrii o poezie. Da, la mine, orice iubire neîmplinită se transformă în roman. Nu pot să scriu decât despre această temă, deşi am ramificaţii şi spre altele. Declanşatorul e însă iubirea. Scriu despre erotism, destul de curajos şi îndrăzneţ. Câteodată, plusez. În scris, nu mi-e frică să pronunţ cuvinte ca „spermă” sau să dau numele unor organe sexuale. Dar am rămas cu un suflet de fetiţă a bunicilor. Sunt cuminte, cu ruşinile mele, cu timidităţile mele.

Scrisul v-a vindecat complet de iubire?

Într-o carte, nu poţi să consumi tot. Scrisul e benefic, e vindecător, anulează suferinţa. Scrisul m-a ajutat. În dragoste, eu nu am avut dezamăgiri. Mama m-a învăţat că cea mai mare calitate a unei femei este să rămână demnă. Am iubit bărbaţi pe care i-am ales după criterul moral şi după criteriul intelectual. Iubirea însă scuză pe cel iubit, când acesta te răneşte. Acest sentiment nu intră în criteriul moral.
 

În ce poveşti de dragoste din literatura română vă regăsiţi?

Dragostea la români nu excelează. N-avem un Tristan şi o Isolda, n-avem un Romeo şi o Julieta, n-avem nici măcar o Lolita sau nişte Legături periculoase, n-avem o Giamilia de Aitmatov, n-avem o Anna Karenina sau de ce nu, un Amantul Doamnei Chaterley.

De la Costachi Conachi şi Alecsandri, cuplurile amoroase n-au pregnanţă în literatura română, rămân doar scene care se pulverizează de cum dai pagina.

Când au cât de cât substanţă, n-au contur, când au contur, n-au ecou. Sunt comune şi plicticoase ca o alee nsfârşită de blocuri fără soţ.

Titlurile pe care le iubesc nu impun cupluri de îndrăgostiţi pentru eternitate, dar ne induc starea de îndrăgostire care persistă în noi încă şi încă:  Dilecta lui Soviany, REM a lui Cărtărescu, Zenobia lui Naum, dar şi Patul lui Procust, Maytreyi, Ioana,  Adam şi Eva.

30 de interviuri eveniment,
Editura Tritonic, București, 2008