Regizorul Radu Jude autorul celui mai premiat scurtmetraj românesc din toate timpurile

Debutul său în lungmetraj, „Cea mai fericită fată din lume”, nu era deloc de neglijat, regizorul folosindu-şi, pentru creionarea situaţiilor, vasta sa experienţă în publicitate şi arătându-se un bun cunoscător al lucrului cu actori neprofesionişti.

Jude a continuat, în mod surprinzător, cu mediu-metrajul „Film pentru prieteni”, în care Gabriel Spahiu este singur pe ecran timp de aproape o oră. La rândul său o bijuterie, filmul a trecut cam neobservat. Regizorul îl declară acum ca fiind filmul său de suflet, tocmai pentru că nu a primit niciun premiu vreodată. Cu “Toată lumea din familia noastră”, ne aflăm în faţa unuia din cele mai bune filme ale “noului val”, care arată că resursele acestui fenomen sunt departe de a fi epuizate.

Ceea ce te frapează la oricare întâlnire cu Radu Jude este modestia sa şi aparenta luare în neserios a lucrurilor pe care, aparent, o practică. Imediat îţi dai seama că, de fapt, cineastul stăpâneşte foarte bine lucurile despre care vorbeşte şi aparenta sa neseriozitate e doar o ironizare a discursurilor (prea des) “pătrunse” de importanţa lor.

În interviu, Radu Jude afirmă despre cei care (deja) au început să spună că micuţa Sofia Nicolaescu a fost traumatizată la filmări că “practică o retorică de doi bani”. Regizorul şi-ar dori să ecranizeze „Salonul nr. 6” de Cehov, nuvelă după care Lucian Pintilie a turnat o capodoperă, iar Karen Şahnazarov un film foarte bun. Se pare că Radu Jude formează deja un tandem cu scriitorul Florin Lăzărescu, autorul textului „Lampa cu căciulă”: în vară, va turna scurtmetrajul „Ca o umbră de nor”, pe scenariul acestuia, apoi cei doi vor lucra un film plasat în belle epoque-ul românesc.

De ce ai decis să faci un al doilea film despre disfuncționalitățile dintr-o familie post-divorț, după scurtmetrajul „Alexandra”? Crezi că există riscul de a fi privit drept un cineast al unei anumite teme, obsesive, așa cum Radu Muntean a fost catalogat, prea ușor, drept regizor al „relației de cuplu”?

Radu Jude: Mi se pare foarte interesant cum se raportează unul la altul doi oameni care s-au iubit, au convieţuit, au făcut un copil etc. atunci când dragostea dispare şi, în cele din urmă, apar neînţelegerile şi, eventual, separarea. Brusc, măştile cad, oamenii se transformă uneori în nişte monştri penibili… Cine spunea, mai în glumă, mai în serios, că „nu cunoşti cu adevărat caracterul unei femei până când nu te întâlneşti cu ea la tribunal”? Mi se pare că e un adevăr aici, valabil bineînţeles şi în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi. În plus, am vrut să arăt cum dragostea cea mai intensă şi egoismul cel mai abject merg mână în mână, deşi ele se opun, în principiu, una alteia…

Dar cum majoritatea dintre noi trăim într-o mare confuzie mentală, nu ne dăm seama de ce simţim cu adevărat, şi asta e încă una din temele filmului, în intenţie, cel puţin… Cât despre riscul unei eventuale etichetări a mea ca „cineast al unei anumite teme”, nu ştiu, nu îmi pun problema. În primul rând pentru că „opera” mea cinematografică e prea insignifiantă, nu văd cine s-ar obosi să pună aceste etichete…

Cât de greu este să lucrezi cu un copil, fie el unul foarte talentat și receptiv, precum cel din film? Este un alt tip de relații care se creează pe un platou, decât cele când întreaga echipă este formată din adulți? Mă gândesc că sunt filme foarte mari, unde copiii sunt mult mai „traumatizați” decât Sofia – de exemplu, capodopera „Ponette” a lui Jacques Doillon – și nimeni nu s-a gândit să protesteze ipocrit, ca la noi...

Sofia Nicolaescu e foarte talentată şi inteligentă, în ciuda vârstei ei fragede. Aşa că lucrul cu ea a fost simplu şi plăcut, la fel cum a fost cu toţi ceilalţi actori. Apoi, vreau să spun clar că Sofia NU a fost traumatizată la filmări în nici un fel. Sigur, a participat la câteva scene în care părinţii ei din film (Şerban Pavlu şi Mihaela Sîrbu) se ceartă ceva mai violent, asta a speriat-o pe moment, dar de aici şi până la a vorbi de traumă e o cale lungă. În plus, părinţii Sofiei au fost zi de zi la filmări, sunt nişte oameni cât se poate de responsabili şi n-ar fi permis ca Sofia să fie chinuită.

Aşa că cine spune altceva, pe lângă faptul că dă dovadă de superficialitate în gândire, se face la fel de vinovat ca şi „torţionarii” copilului: dacă chiar crede asta şi chiar îi pasă, ar trebui să sune la Protecţia copilului şi să raporteze un abuz. Dacă nu o face, înseamnă că practică o retorică de doi bani şi nu trebuie luat în serios.

Ai afirmat că l-ai avut drept influență pe Maurice Pialat (cel din „À nos amours”, bănuiesc). Ce alte influențe majore ți-ai mai recunoaște, în afară de Pialat? Există vreunele și în „vechiul” cinema românesc?

Asta e o problemă foarte complexă, în măsura în care de fapt tot ce trăieşti şi experimentezi te influenţează… Şi cred că de unele influenţe nici măcar nu poţi fi conştient. Mai multe persoane au pomenit filmul lui Joel Schumacher, „Falling Down” / „Cădere liberă”, de exemplu, ca fiind o posibilă influenţă a filmului regizat de mine. Or eu am văzut acel film acum mulţi ani şi nu mi s-a părut grozav, dar cine ştie, poate că m-a influenţat fără să-mi dau seama, deşi esenţa filmului meu este, cred, complet alta.

Luat repede, influenţele de care sunt conştient sunt: viaţa mea, a celor din jur, felul în care vorbeşte băiatul meu, Alecu, filmele lui Pialat, Cassavetes, Kiarostami, Ozu, Kaurismäki, filmele neorealiste italiene, aşa-zisele filme Dogma 95, câteva din filmele independente americane contemporane, romanul „O zi din după-amiaza lumii” de William Saroyan, filmele lui Mircea Daneliuc, fotografiile lui Helen Levitt şi sute de alte lucruri…

Cum ți-ai integra filmele în contextul artistic al generației tale?

Nu ştiu, mai ales că n-am apucat să văd multe din filmele româneşti făcute în ultimii ani. Oricum, comparat cu cei mai buni cineaşti din aşa-numitul „nou cinema românesc”, eu nu exist.

Faci parte dintr-un al doilea val al „noului val”, să zicem, care a debutat mai târziu, dar ai reușit să-ți impui propria voce. De ce ți-ai dorit să faci această meserie? A contat la acea vreme și succesul unor Puiu, Mungiu sau Muntean?

Mi-am dorit să fac această meserie din acelaşi motiv pentru care cineva se hotărăşte să devină jurnalist, dentist, pilot sau măcelar. E o meserie ca toate celelalte. Când m-am hotărât să mă apuc de film, cineaştii pomeniţi mai devreme nu erau cunoscuţi. Pentru doi dintre ei (Cristi Puiu şi Radu Muntean) am lucrat mai târziu ca asistent de regie şi le voi fi mereu recunoscător pentru generozitatea de care au dat dovadă permiţându-mi să le stau în preajmă şi să învăţ în felul acesta lucrurile care se pot învăţa în această profesie. Ce ţine de talent, evident că nu e transmisibil…

Ai lucrat cu Florin Lăzărescu la „Lampa cu căciulă”. Te-ai gândit vreodată să ecranizezi propriu-zis un text major, habar n-am care?

Cu Florin Lăzărescu am mai scris scenariul unui film scurt care urmează să fie turnat vara aceasta. Cât despre ecranizarea unor texte majore, sunt multe care mă interesează, dar deocamdată nu se pune problema. Mi-aş dori să adaptez „Salonul nr. 6” de Cehov şi „O experienţă personală” de Kenzaburō Ōe, dar încă nu ştiu cum, n-am o idee clară… Sau poate un roman românesc excelent, „Rădăcina de bucsau” de O. Nimigean…

Cum ai integra „bizarul” „Film pentru prieteni” în contextul filmografiei tale? Filmul s-a văzut foarte puțin. Te-ai gândit la o modalitate de a-l (re)lansa, eventual cuplat cu un alt mediu-metraj (cazul „Tertium non datur” / „Visul lui Liviu”)?

„Film pentru prieteni” e realizat în regim independent, fără sprijin CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei – n. red.); e un film la care ţin foarte mult, poate tocmai pentru că n-a avut succes, n-a fost selectat la nici un festival de film etc. La un moment dat îl voi pune pe internet şi cred că va fi o modalitate de distribuţie mai potrivită pentru acest tip de film.

Poți da mai multe detalii despre proiectul filmului tău „de epocă”? De ce acea perioadă istorică – sfârşitul secolului XIX-începutul secolului XX, cum ar veni belle epoque-ul românesc – și cum o vei documenta? Cazul cineaștilor cu simț al istoriei este foarte rar (Visconti, Taviani, Ken Russell etc.). Există riscul de a cădea în kitsch, precum Nae Caranfil (mă refer la reconstituirea epocii). Cum te gândești să abordezi provocarea? Vei lucra cu un scriitor profesionist (de exemplu, Filip Florian)?

Nu pot da detalii deocamdată, sunt abia la începutul unei etape de cercetare. Ce-mi doresc să fac ţine însă de abordarea unui subiect mic din istoria noastră, văzut la nivelul vieţii de familie. Mă interesează în ce măsură contează, în ceea ce priveşte felul în care ne raportăm unii la ceilalţi, contextul, în ce fel preluăm fără să ne dăm seama valorile societăţii în care trăim. Şi cred că asta se vede mai clar atunci când te uiţi atent în trecut şi vezi că oamenii se raportau la unele lucruri altfel decât ne raportăm noi astăzi. Voi lucra la acest scenariu tot cu Florin Lăzărescu.

DA sau NU:

1. Fellini sau Antonioni: Amândoi

2. Pialat sau Sautet: Pialat

3. Sjöström sau Stiller: Sjöström

4. Feuillade sau Pastrone: Feuillade

5. Bergman sau von Trier: Amândoi

6. Băsescu sau Claudiu Crăciun: Nu ştiu cine e Claudiu Crăciun

7. Ujică sau Foarță: Amândoi

8. Maria Tănase sau Edith Piaf: Ambele

9. Gică Petrescu sau Frank Sinatra: Gică Petrescu

10. Coca-Cola sau Pepsi-Cola: Coca-Cola

11. bicicleta sau hidro-bicicleta: bicicleta

CV

• Numele: Radu Jude

• Profesia: regizor, scenarist

• Data şi locul naşterii: 7 aprilie 1977, Bucureşti

• Studiile şi cariera: A absolvit Universitatea Media, secţia Regie film şi televiziune, în anul 2003.

• A lucrat ca asistent de regie pentru filme de lungmetraj precum „Amen.”, în regia lui Costa-Gavras, „Furia”, în regia lui Radu Muntean, sau „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

• A regizat mai multe scurtmetraje, printre care „În familie” (2002), „Corp la corp” (2003), „Marea Neagră” (2004), „O zi lungă” (2004), „Lampa cu căciulă” (2006), „Dimineaţa” (2007), „Alexandra” (2007).

• „Lampa cu căciulă” este cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor, câştigător al marilor premii la Sundance, San Francisco, Los Angeles, Grimstad, Hamburg, Bilbao, Huesca, Trieste, Montpellier, Cottbus, Aspen, IndieLisboa, Bruxelles, Mediawave, Cracovia, Almeria, Valencia, Uppsala şi selecţionat, printre altele, la Toronto, Telluride, New Directors/NewFilms, Tampere, Rotterdam, Huesca. În total, filmul a fost selecţionat în peste 100 de festivaluri din întreaga lume.

• „Alexandra” (2007) a fost selecţionat în peste 30 de festivaluri, printre care Clermont-Ferrand, San Francisco, Cottbus sau Oberhausen (unde a obţinut Marele Premiu).

• A regizat, de asemenea, aproximativ 100 de spoturi publicitare.

• „Cea mai fericită fată din lume” (2009), debutul lui în lungmetraj, a obţinut Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST Intl. Film Festival şi Premiul FIPRESCI la IndieLisboa. Filmul a fost selecţionat în ACID Programme la Festivalul de la Cannes din 2009 şi în peste 60 de festivaluri de film.

• A mai regizat mediu-metrajul „Film pentru prieteni” (2011), durata de 1h, cu Gabriel Spahiu şi Şerban Pavlu.

• “Toată lumea din familia noastră”, care a avut premiera la Festivalul de la Berlin din acest an, a fost premiat pentru regie şi cu Premiul Publicului la B-EST Intl. Film Festival, 2012.

Locuieşte în: Bucureşti

Articol apărut în Adevărul